Cu cât se majorează pensiile românilor, de fapt. Au făcut bambilici cu 5%, 10%, 30%, dar lucrurile sunt clare, în sfârșit

de: Alexandru Puiu
15 09. 2023

Când vine vorba de pensiile românilor, nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră că visează cu toții la majorări mai mult sau mai puțin substanțiale. Din păcate, pentru că voturile vârstnicilor reprezintă o miză de voturi în campanie electorală, cifrele aruncate în presă sunt dintre cele mai diverse, iar haosul nu pare să se încheie curând.

Aceasta a fost o săptămână foarte complicată pe marginea creșterii pensiilor. A început cu niște declarații foarte optimiste din partea ministrului Finanțelor, ca după câteva zile, acelea să fie contrazise de premierul Marcel Ciolacu. În contextul în care Marcel Boloș este PNL, iar Ciolacu este lider PSD, astfel de polemici nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră. Un pic trist este însă că românii obișnuiți ajung să cadă victime dezbaterilor redundante din coaliție.

Majorarea pensiilor din România în varianta lui Boloș – PNL

Ca referință, în prima fază, Marcel Boloș a declarat marți că pensionarii se pot aștepta la o suplimentare a pensiilor cu 14% de la 1 ianuarie 2024, cu un impact bugetar de 16 miliarde de lei. Și atunci însă, din modul în care a formulat, lucrurile nu păreau să fie bătute în cuie.

„Da, dar aici este un calcul estimativ, în acest moment” şi a completat că nu ar vrea „să sune ca angajamente pe care le facem, ci a calculelor pe care le avem acum pentru anul viitor”, a afirmat ministrul Finanțelor când a fost întrebat dacă se va respecta procentul de 14% pentru majorare. „Prin noua lege a pensiilor şi reforma la care ne-am angajat prin PNRR spun că va avea inclusiv o înlăturare a inechităţilor sociale în sistemul de pensii generale”, a adăugat ministrul, fără să fie neapărat transparent în ceea ce privește modul de calcul al procentului.

Majorarea pensiilor din România în varianta lui Ciolacu – PSD

Nu au trecut nici 48 de ore până când subiectul creșterii pensiilor a ajuns din nou pe eșapod, de această dată, din declarațiile premierului.

”Există o lege în vigoare pe care dvs. o cunoașteți. Nu trebuie să o anunțe nici Boloș, nici Ciolacu, nici nimeni. Este o lege în vigoare în care pensiile se indexează cu inflația din anul trecut. Am făcut o excepție anul trecut pentru că a fost o inflație mare raportată la inflația cu un an anterior, de la 4% în comparație cu 13.5%. Se face media anuală. Nu va încălca nimeni legile din România

Îmi doresc, ca și anul trecut, ca pensiile să se mărească diferențiat, la unii cu poate 30%, la unii cu 5%, la unii cu 10%, în funcție de venit. Îmi mențin această abordare. Nu trebuie să anunțe domnul ministru. Sunt lucruri normale”, a declarat șeful guvernului vizibil iritat de afirmațiile anterioare din partea ministrului PNL.